luni, 12 mai 2014

ziua 365, in trei ani cât alții într-unul


 Am împlinit așadar 365 de zile de...nu știu cum să îi spun.

 Dacă nu aș fi lucrat s-ar fi numit libertate
 Dacă nu m-aș fi simțit acasă i-aș fi spus pribegie. 
 Dacă nu mi-aș fi asumat locuri i-aș fi spus vacanță.
 Dacă nu mi-ar fi devenit dragă și România i-aș spune să nu te mai văd în viața asta! (dar cum nu sunt 100% sigur de treaba cu reîncarnarea chiar mi-ar părea rău să nu mai trăiesc și într-o țara care, la mintea mea, este un loc extraordinar de vizitat!)
  
 În condițiile date însă, cred că am să le spun 365 de zile de altfel. Sunt, de fapt, suma momentelor pe care le-am petrecut departe de Europa în ultimii 3 ani...Și-am plecat!



  Temerari precum Elena și BrăduțClaudia, Narcisa si Mădălina, Lia, Laura și Alex (ca să mă limitez doar la cetățenia română) rezolvă problema într-un an.

 Jochen (un neamț superb care în fiecare an este "busy with himself" pentru 6 luni) Yannika (St.Petersburg/Koh Phangan) Gail (englezoaica pasionată de plaje și pisici) sau Mark (a cărui existență se împarte dramatic între pescuit în Alaska și mâncat peștele în Thailanda) au nevoie de aproximativ doi ani pentru a bifa aceeași sumă în calendar. 

 Noi am avut nevoie de trei și exemplele pot continua la nesfârșit. Până la oamenii care nu au nevoie de mai mult de 10 zile de altfel pe an, și pe care îi invidiez sincer de fiecare dată cand nu mai știu exact unde-i "acasă". Avem cu toții nevoie de altfel, ca să-l putem aprecia pe astfel.


Ce-am avut și ce-am pierdut?

 Frate, aveam totul! Familia, providența, capul și perseverența mi-au pus în desagă exact ce-mi lipsea. Și casă și business și mașină și home cinema foarte tare...Fight Club la următorul nivel! 
 Ce-mi lipsea? Mai nimic. Ar fi mers a doua casă, al treilea business și un Mercedes. Nu sunt superficial, dar sisteme audio am deja un pic mai multe decât camere. 
 Ce-am aflat dincoace? Ei bine, asta este o treabă pe care pe bune o aflu în fiecare zi și mi-este atât de greu să trag o concluzie finală cum nu m-aș fi așteptat vreodată. Motiv pentru care și pun filmul pe pauză, acum când se împlinește anul, ca să fac o scurtă recapitulare. În speranța că voi mai învăța ceva.

 De pierdut, am pierdut tot ce se întâmpla acasă între timp. Lucrurile par să nu se miște când ești în mijlocul lor, dar dacă te pui în paranteză câteva luni poți trage foarte clar niște concluzii la întoarcere. În mod surprinzător, se pare că Pământul se învârte și viața se întâmplă și în absența mea. Goddamnit! Lunile departe de casă îmi împart clienții în oameni deschiși la cap și ochi și români care abia așteptau o ocazie să întârzie cu plățile sau să nu le mai facă deloc. Îmi sortează prietenii în oameni cărora le pasă (trebuie să cunoști și tu genul ăla de prieten cu care nu trebuie să-ți scrii săptămânal pentru a ști că se gândește la tine)  și oameni care pot bea și în absența mea. Îmi scindează trăirile în înnăscute și educate. Îmi arată că am o familie care chiar mă iubește, deși nu mă aprobă mereu.  Îmi demonstrează că barba îl schimbă pe Sebi dar nimic nu-l poate scoate pe Lulu din ale lui. Acasă în România am prostul obicei de a trece cu vederea toate chestiile astea. Mi-e greu să spun dacă le-am câștigat sau pierdut.

  Business-ul, casa și mașina au rămas în continuare, dar abia aspectul ăsta (și nu biletele de avion!) presupune cele mai mari eforturi. Dar este posibil, ca absolut orice altceva pe lumea asta. Adevăr adevărat pe care aveam să mi-l demonstrez, verific și simt încă de la prima plecare. Trebuie doar să-ți dorești ca să primești, trebuie doar să ceri ca să ți se dea. Asta am dobândit, dar nu pe degeaba, a trebuit să stau de vorba cu oamenii din jurul meu. Dar toate schimburile de experiențe și povești s-au conturat într-un alt mare câștig. Pentru că oamenii sunt precum cărțile și, departe de locul de baștină, au tendința de a se și deschide asemeni lor.

 E tare ciudat felul în care îi întâlnești în astfel de peregrinări. Dar cu siguranță nu și întâmplător. În general, te trezești în grupuri de oameni asemeni ție, din cele mai importante puncte de vedere. Oameni care sunt acolo pentru că așa au ales, la fel ca tine. În funcție de timpul pe care îl acorzi unui loc, te poți încadra într-una dintre categoriile: în trecere, în concediu, în concediu prelungit, revin imediat și expați. Categorii înșirate de la travel și până la living,  diferență pe care până și Discovery a simțit nevoia să o facă. De ce acorzi mai mult din timpul tău conjuncturii respective, de ce vei cunoaște mai mulți oameni din același film. Motiv pentru care în general veteranii stau cu veteranii și trecătorii cu ai lor, caste separate. 


 Am trecut în fiecare an dintr-o categorie în cealaltă, în funcție de zonele pe care le vizitam, buget, vreme...ca tot omul! Avem și noi, de acum, vreo două locuri despre care ne dăm cu părerea dar nu ratez, în continuare, nici o ocazie să mă sfătui cu conaisseurii. Mai ales cu români ca mine, născuți cârcotași.

 În primele 365 de zile am gustat pe îndelete 4 țări, niște zeci de insule, niște sute de oameni și 47 de paturi, numărate de curând. Bașca vreo 200 apusuri, o adevărată religie pe unele insule. Thailanda a rămas mereu baza, locul din care venim și plecăm, locul în care vindecăm orice rană dobândită pe traseu și unde am petrecut aproape zece luni din primele doisprezece. Spațiu cu care am rezonat și care ne-au făcut să uităm că avem totuși o viză. Vietnamul este spectaculos, Bali-ul mistic, Cambodia șocantă...Thailanda rămâne amazing.


Man,  uită Thailanda! Nu mai este ce a fost!

 -...e gata, e pa!
 - Dude, nu te alinta, uită-te la noi cum o ardem, eu zic că e bine...

 Stăm tolăniți într-o sunsetărie, așa cum am botezat locurile care au apusul în meniu. Apusurile sunt foarte importante. Ne amintesc că Pământul e rotund și de asta, oricât ai încerca să scrutezi drumul ce ți se așterne în față, nu ai cum să vezi prea departe. Soarele tocmai a terminat de scufundat lăsând cerul roșu-albastru-portocaliu în urmă, oceanul se leagănă extrem de lenes la 20 de metri de masa noastră,  căldura de peste zi a lăsat locul brizei și noi mai comandăm un rând de beri. 









Mai sunt doar 2 mese ocupate, cu tineri veniti probabil pentru Full Moon, ce se zbat între leneveală și lemneveală, că-s două stări diferite. 

 - Nu, man, nu mai e bine, uite la bețivanii ăștia...Păi când am venit eu prima data pe insulă, nu vedeai din ăștia, era numai lume cool, oameni mișto...
 - Bine, așa e în Haad Rin...nu știu ce înțelegi tu prin oameni mișto, dar îi găsești și aici dacă-ți acorzi timp...Vin toate animalele la Full Moon, dar și când pleacă...Sabai total!
 - Sabai și-amar de capul lor! Man nu despre asta e vorba...pe atunci se asculta muzică bună, totul era underground, erau wine bars...nu-ți vindea nimeni whisky la găleată, uită-te la ei ce fețe au! Te mai miri că-ți pun bucătarii ketchup în pad thai...ăștia i-au stricat, generația KFC!
 - Știu, bro...dar underground-ul de ieri este mainstream-ul de mâine, că de asta construiesc ăștia aeroport...parcă altundeva unde zici tu că e mai bine de stat?
 - În Bangkok, logic...ai lume civilizată, educată, ai restaurante șmechere, ai cluburi private...
 - Mda, și câte trei trenuri care-ți trec pe deasupra capului simultan, un catraliard de scutere, nu-mi place, e prea mare agitație, prea mulți turiști și acolo....și e cam scump ca să stai două luni, nu crezi?
 - Păi da, acum s-a scumpit, când veneam eu acum opt ani n-ai idee cât de ieftină era viața...și era super-calitatate totul, n-ai înțeles!
 - Mie cred că în Chiang Mai mi-ar plăcea să mai stau o perioadă. Acolo ai și cultură și istorie, prețuri bune, ai vibe-ul ăla intelectual, the proud Lanna people, munții aia-s frumoși de-ngheti și mâncarea...man, ce mâncare! Tu ai descoperit restaurantul burmez de lângă orașul vechi?
 - Da, man, l-am găsit. E foarte tare orașul ăla cu totul dar...nu-i la mare! Mie îmi place când bat atâta drum să mă bucur de o plajă, de o baie...Mai degrabă aș sta în Phuket...
 - In demența aia? Sodoma și Gomora Reloaded? Toate petrecerile, tot zgomotul, toate stricatele și toți roboții?..
 - Nuuuuu man, în Phuket Old Town, n-are nici o legătură cu Patong... Și acolo ai de toate, trei bucătarii diferite, mixul de creștini cu buddhisti și musulmani, arhitectura e wow, lumea drăguță și turiștii puțini. Și dacă vrei ai și plajă la 20 de kilometri  în orice direcție. 
 - Așa mai bine stau în Krabi! Mamă, cât e de frumoasă zona aia, cum e să inoti așa pe sub stânci...ai și mare, ai și munte...
 - Nțț, nu stai tu două luni în nici un Krabi că s-a scumpit de n-ai înțeles! Când ai fost ultima dată?
 - Acum vreo 4 ani....
 - Uită, s-a schimbat totul...vezi meniuri în rusește, thailandezul îți răspunde cu zdrazvite la sawasdee...au crescut și niște resorturi foarte tari la pachet, ce-i drept...dar parcă prea s-a civilizat! Din punctul ăsta de vedere mai degrabă stau în Sukhotai...
 - Man, ce vorbești, în Sukhotai eu nu am reușit să găsesc al doilea restaurant...bine, a compensat cu ruinele lui, m-am foit 3 zile și nu cred că am văzut tot...dar în rest e prea liniște! Mai cu viață, mai cu acțiune...uite, Samui...
 - Mamaia total. Acum 7 ani era grav de tot, în primul club în care am pasit mixa ăla de la Prodigy! Acum...
 - Koh Tao?
 - Koh Tao, acolo e plin de oameni care ziua se fac scafandri și noaptea se fac morți, n-ai cu cine să te înțelegi, aia-s în lumea lor de diveri...
 - Koh Phi Phi?
 - Prea comercială. Ruși bogați.
 - Koh Chang?
 - Prea sălbatică. Ruși săraci.
 - Man, tu ai ceva cu rușii?
 - Nu, man, am cunoscut o gramada de ruși chiar foarte ok. De ce întrebi?
 - Nțț, dar în Nord...în Pai? Mie mi-a plăcut. Citeam la unu`pe blog că... 
 - Ce treabă are Pai? Ăla e marfă, e sublim, e Bali...dar e plin de hipsteri, dude! Acum șase ani erau oameni interesanți, pe yoga, pe treaba lor...Bro, știi cum săreau femeile pe tine?..
 - Mda, aiurea, nu prea ai opțiuni...dar nu știu cum se face că tot aici ne intâlnim, an de an...Another beer please! What? Yes, Singha!
 - And a Leo! What? You don`t have Leo? Ce-ți spuneam, man, nu mai este cum era...Singha is ok, give me one Singha. And half a lime! Yes, manao, half a manao, ceapa mă-sii...

 Povestim apoi, previzibil, despre alte și alte locuri pa.
 Ai mei, să le de Dumnezeu sănătate, m-au crescut, cu pește și răbdare, câte o lună pe an, în Delta Dunării. Alte vremuri, alte obiceiuri. In continuare nu înțeleg cum de nu-mi pricep afinitățile pentru plaje pustii. Nu prea apreciam eu pustiul la vremea aia, știam că văr-miu merge la Mamaia, unde cică se găsea Pepsi pe toate drumurile. S-a schimbat și Delta noastră între timp, nici aia nu mai e ce-a fost. Păi când eram eu mic, oamenii de acolo aveau curent electric câte 4 ore pe zi. Acum doi ani îmi cânta Gojira la 4 dimineața! Plus Pepsi. E ok și Gojira cu Pepsi...dar iar nu despre asta e vorba. 

 Vama Veche?! Adio! S-a zbătut în agonie sub ochii mei. Am cunoscut-o pe vremea în care prietenul meu (nu dau nume, dragă Mulder) putea să stea la rând la gogoși  ziua-n amiaza mare îmbrăcat cu un tricou. Și nimic altceva! Acum?! Vin mii de copii corporatiști cu eșarfele lor, în team building (sau destroying, după caz) în fiecare week-end și poartă aceleași discuții cool la nesfârșit, până le răsare soarele...Pe timp de zi?...Saturn, frate! O grămadă de bunici cu nepoți pe plajă...de unde-or mai fi apărut și ăștia?! S-a desființat Mangalia? Abia atunci mi-a picat  și mie fisa. Dacă eram un cetățean responsabil, aș fi avut și eu vreo doi copii până la vârsta asta. Și dacă veneam în Vamă, logic că-i luam și pe ei. Și clar că o luam și pe mama, să le distragă puțin atenția, până îmi revin cât să-i pot număra. 

 Nu locurile se schimbă. Noi ne schimbăm. Și apoi le schimbăm și pe ele. Și eu eram mai frumos prima data când m-am îndrăgostit de Vamă...Dar locurile din care vii și pleci de prea multe ori îți devin enervante oglinzi ale trecerii. 








Este drept și corect ca noi să ne schimbăm, de la an la an: mai buni, mai inteligenți, mai experimentați, mai puternici. Locurile în care venim, cei dragi și concurența ar trebui să stea însă pe loc. Și să ne aștepte așa cum i-am lăsat. Totul însă curge, și noi odată cu totul. Unii dintre noi însă curg pe râu agățați de vreo doi bușteni. Subsemnatul nu face excepție. 


Teoria musafirului poftit

Ce ne facem cu ei bușteni dar atunci? E simplu: ii punem in paranteză. Am observat asta în a doua escapadă cu adevărat departe de casă. Teoria musafirului. Iată: mă lipisem eu la un foot massage, aveam în stânga alt client, cred că englez, și cele două maseuze nu mai isprăveau de ciripit în thai. Dacă rămâneam cu ochii închiși juram că-s într-un episod din South Park, au femeile astea niște înalte...dar am deschis ochii la și am dedus din context că despre noi, clienții, vorbeau. Arătau cu capul când spre vecinul meu când spre mine și-i dădeau înainte..."Mamă, dacă aș înțelege despre ce e vorba..." 

 Am plecat din salon hotărât să-mi sacrific ceva timp și să mă înscriu la cursuri de thailandeză. Păi dacă ne bârfeau? Nu e bine să știi ce spune lumea în jurul tău? Nu, nu e bine! Atâta diferență mai rămâne între Vama Veche și Koh Phangan...cu turcoazul și ananasul te obișnuiești instant, de parcă ți s-au cuvenit de când lupul-cățel.Și am realizat, slavă Domnului, în timp util treaba asta. Într-o țară în care îți este străin limbajul oamenilor străin ești și tu. Trec o mie de chestii pe lângă tine, de la vorbe la reclame, și tu prin ele precum gâsca prin apă! Și e bine așa? Bă, e bine!

Ce, crezi că nu-s maneliști în Thailanda? Ba da, sunt o grămadă! Ce faci când trece un X5 pe lângă tine în România și din el se aude Aoleu, dușmanii mei...? Te iau toți dracii...În Thailanda, m-am surprins râzând : "Mamă, uite câte beculețe și-a pus ăla în Lexus!" Crezi că nu au defrișat o bucată din junglă ca să facă aeroport pe Phangan? Ba da, au tăiat palmierii. Crezi că am suferit ca atunci când primarul a tăiat teii din orașul meu natal? Nici gând! Ba chiar mi-am asumat, Zen, faptul că însăși prezența mea acolo își are aportul ei în statisticile ce au dictat necesitatea construcției. Dar nu am pus la suflet.

Pentru că aici nu este maneua mea, nu este orașul meu, nu sunt teii mei, nu e primarul meu. Sunt ale lor. Avem  tendința să ne asumăm locuri și lucruri și oameni atunci când luăm viața prea în serios. Ce le face ale noastre? Habar n-am, poate faptul că ne-am născut acolo. De asta se bate lumea când pierde echipa locală de fotbal...dacă te nășteai la Craiova nu mai sângerai când a pierdut FC Vaslui, dar așa... Spre deosebire, în locurile în care creierul știe că ești în trecere, lași să curgă mult mai ușor și cele observate și cele neștiute...Ori asta cred eu că este o atitudine de viata mai adevărată decât necazul pe primar. Pentru că noi, ființele vii, suntem în trecere pe lumea asta, musafiri. Venim, scânteiem câteva clipe, apoi ne întoarcem tăcuți de unde am venit. În cel mai fericit caz te mai pomenesc alte câteva clipe generațiile care-ți urmează, dacă asta te face să te simți mai bine. Cine a descoperit, prietene, Penicilina care deja ți-a salvat viața de atâtea ori? Cine a proiectat Angkhor Wat? Cine a inventat trenul? Vezi?
 I-am uitat, dacă i-am știut vreodată.Alți musafiri, asemeni ție...Au fost, au stat, au plecat.  


 
 Bineînțeles că nu e bine să lași noroi la plecare pe mocheta gazdei! Dar nici să te dai cu capul de pereți de necaz că n-are tapet ca al tău! De atunci nu am mai râs de povestea Roxanei care, întrebată acum mulți ani ce vrea să se facă când are să fie mare, a răspuns, franc, "musafir". Știu ei copiii ce știu! Și nu, nici thai nu am mai vrut să învăț.

 Am trăit și am revenit în continuare precum Alice în Țara Minunilor, răspunzând zâmbetului cu zâmbet, lui Sabaidi mai? cu Sabaidi! și plajelor cu sufletul deschis precum ele oceanului. Mulțumind mereu gazdelor de tratație și sperând ca, la momentul potrivit, să am puterea să plec și din viață frumos, cu același zâmbet împăcat. 
Sunt lucruri pe care le-am învățat aici, pe insula mea.














Insula mea! Poftim cultură! Așa stabilisem? Da`ce, a făcut-o tata ca să fie a mea? Oi fi câștigat-o la loto? E photoshop, ca s-o semnez argo? Nu, chiar deloc. E un loc frumos din care nu înțeleg decât ce vreau eu, din care-mi iau ce-mi lipsește și pe care nu trebuie să-l percep altfel, pentru că mi-l stric. Am văzut ce am ales să văd și m-am înconjurat cu oameni care aveau în comun cu mine faptul că aleseseră fix aceeași insulă,  în același moment și deplinătatea facultăților mentale. Sau pe aproape.

Dacă mă mai întorc la anul? Probabil că am să revin, până în clipa în care nu am să mă mai simt acasă nici aici. Apoi? Thailanda mai are încă 1449 de insule disponibile.

Dacă am aflat ceva în primele 365 de apusuri...am înțeles că existența noastră pe planetă are toate atributele unui vis. Trece repede, nu îl dirijezi din partea conștientă a creierului tău și ai tendința să ți-l explici abia după ce s-a terminat. Un vis pe care îl trăim fiecare, în fiecare secundă. Un vis  incredibil, in ciuda faptului că e colorat după dorințele noastre cele mai ascunse. După gândurile ale căror semințe, odată aruncate, cresc mereu, în realități puternice. Trebuie doar să crezi în ele și vor rodi, fie în fructe otrăvitoare fie în cele mai  hrănitoare și apetisante forme și arome. În funcție de semințele din care au crescut. În timp, înveți să faci diferența între ele și te poți limita la cele care-ți fac bine. Nu uita însă niciodată să le ingrijești și să le uzi, chiar dacă fântâna este departe!

 Așa e, nici un loc de pe lumea asta nu mai este cum a fost ieri. Toate sunt așa cum sunt azi. Și te așteaptă toate, cuminți, pe tavă.





Articol înscris în concursul <Thailanda, te iubesc!>, organizat de KLM România în colaborare cu T.A.T. Balkans și Tedoo.ro


  

4 comentarii:

  1. Felicitari man pentru text, foto si nu in ultimul rand, pentru starea pe care, mie personal, mi-ai indus-o cu atata sinceritate, facandu-ma, parca, sa-mi sterg talpile de nisipul HaadRin-ului!

    RăspundețiȘtergere
  2. Multmuesc din suflet si din tot nisipul respectiv! Si tu chiar stii ca nu-i putin...:)

    RăspundețiȘtergere
  3. Felicitări, superb articolul, mi-aș dori sa trăiesc acele sentimente de care povesti.... Dar poate ne vedem pe acolo.... Curând :)

    RăspundețiȘtergere
  4. Cu cat mai repede cu atat mai bine, imediat trebuie sa dureze statul acolo si nu pregatirile de aici! :))

    RăspundețiȘtergere