miercuri, 10 iunie 2015

ziua 474, Riviera Maya dintotdeauna


Te bate Cine-trebuie dacă pui piciorul in Mexic și nu faci cunoștință cu trecutul glorios al acestui colț de lume. Zapotecii, mayașii, aztecii și o puzderie de alte neamuri sunt încă prezente în zonă, și la propriu dar și sub forma vestigiilor cruțate la 1500 de spanioli sau dezgropate la 1900 de arheologi. Le-am făcut câte o vizită (sau mai multe) fiecărui neam în parte, dar fii pe pace, nu am să te plictisesc cu toate. Despre șarpele pe care soarele îl desenează fix la echinox pe marea piramidă de la Chichen Itza (pe care americanii crescuți la Mac se mai ambiționează încă să o numeasca the chicken place) poți citi și singur aici.







Scăldată de Marea Caraibelor, Riviera Maya, centrul marii civilizații distruse in secolul XVI de către simpaticii conquistadores, păstrează încă multe dintre semnele gloriei demult apuse. Le vezi la tot pasul, de la felurile de mâncare la oamenii care arată și vorbesc ca in Apocalypto lui Mel Gibson, de la indicatoarele rutiere (pe care dacă le poți citi nu le vei putea pronunța) la vestigiile din Tulum, Uxmal sau Xel Ha. Le vei găsi mayașilor templele, piețele, casele și piramidele presărate printre plaje, parcuri de distracție și shopping centers, stațiuni invadate de noii cuceritori vorbitori de rusă sau ingles.

Dar cum am mai spus-o și am s-o mai fac, Mexicul rămâne un mare sandwich de timp și așa se face că vei vedea, concomitent, și acele aspecte care au fost acolo încă dinaintea mayașilor sau a civillizațiilor pre-columbiene. Și care, cu puțin noroc, ne vor supraviețui și nouă: jungla, cenotele (acele lacuri marine adăpostite în general în peșteri) și mai ales miile de iguane care le-au văzut și le știu pe toate și-și permit să stea nonșalante la plajă printre generațiile de turiști ce vin și pleacă. Nu sunt cameleoni iguanele mele, dar dacă nu se mișcă ai nevoie de ochi antrenat să le deosebești de mediul înconjurător. Ai șapte în postarea asta, baftă la căutat!








PS: Nu, el nu e iguană, e un perrito întreprinzăreț din sat care și-a deshis o afacere ce ar trebui să fie profitabilă. Momentan așteaptă clienți.