Conform obiceiului Imediat Durează am foit toată ziua - luându-ne rămas bun de la bunul Da Lat, respectiv încercând (cu succes) să prindem un avion - și am ajuns in Hoi An pe înserat. Dar am simțit de la primul apus și incă din afara orășelului că Unesco l-a declarat World Heritage Site cu un motiv. Adică:
În general și din experiență știu că nu e bine să judeci un oraș după felul in care îl vezi pentru prima dată in fapt de noapte. Este momentul în care o așezare străină ți se arată mai puțin prietenoasă și mai rezervată cunoscătorilor. Străzile sunt întortocheate fără rost, casele sunt toate la fel și pisicile, bien sur, toate negre. Tu ești mai turist decât ai fi pe vreme de zi și ai tendința să nu pricepi nimic, în cel mai evident mod cu putință. Ei bine, Hoi An a făcut o mare excepție de la regulă, lăsându-ne cu respirația mică din prima secundă.
Și în ciuda exploziei de culoare nocturnă, a vibe-ului fantastic și a felului aproape mistic in care i-am simțit pe localnici, nimic nu ne-a putut pregăti pentru ceea ce aveam să descoperim in lumina zilei următoare...
