Nu știu la alții cum e, dar eu am un anumit tip de peisaj pe care il caut in fiecare țară pe care aleg să o văd. Un clișeu, un deja-vu, o anume vibrație pe care am reținut-o de când am simțit-o prima dată. În ceea ce privește Mexicul, m-a atras mereu filmul cu deșert și vulturi și cactuși și pietre și...mi s-a dat!
Poate că alții ajunși în San Jose căutau panorame spectaculoase cu ocean și palmieri, străduțe idilice cu buticuri corecte sau plaje infinite. Și le-au aflat, sunt sigur. Orășelul-port le are pe toate, la superlativ.
Eu aveam să mă bucur cu adevărat abia la câțiva kilometri in spatele zonei (un pic prea) civilizate, unde mă aștepta, cuminte și impresionant, filmul meu, în cel mai mic detaliu.
Scorpioni nu am întâlnit, dar prezența lor era facultativă în scenariu, un coiot și-a făcut regulamentar apariția la apus dar nu a stat la pozat, liniștea a căzut cum trebuie.
Am adormit împăcat în seara aia.
Ce nori!...
RăspundețiȘtergereIi intinde vantul cum trebuie...:D
RăspundețiȘtergereAm cazut intamplator in adancul blogului tau de calatorii.
RăspundețiȘtergereMi-ai trezit interesul ( asa se zice in afaceri,nu? ),asa ca o sa scotocesc un pic prin "sertarele" tale.Cu ce ar trebui sa incep? Ghideaza-ma putin, rogu-te.