ziua 437, Ciudad de Mexico nou

Dacă ar mai avea încă 1,8 milioane de locuitori, Mexico City ar egala România la capitolul demografic. Și asta presupunând că ne-am avea toți compatrioții în acasă. Îți închipui așadar că diversitatea este unul dintre primele gusturi pe care le simți într-un oraș care a crescut atât pe înălțime cât și pe lățime, cam cât vezi cu ochiul și nu poți prinde în obiectiv.

Diferența de fus orar ne-a sticat de tot obiceiurile gata ciudate de acasă dar ne-a dat la schimb zile și cu apus și cu răsarit, fenomen relativ rar alminteri în existența mea. Cea de-a doua zi în marele oraș a fost astfel, dar contrastele au ținut plictisul departe de tot.

Am avut parte de bucurii triste și de proteste vesele, de viitor construit acum 80 de ani și de trecut ce se clădește în timp ce-ți scriu, de bulevarde ce concurează Champs Elysees și suburbii pe care nu le pot înca compara cu ceva. Elegantă și necăjită, bogată și săracă, dezinvoltă și conservatoare, metropola te aruncă nemilos de la Art Nouveau la ghetouri și de la lustragii (incredibil de mulți) la Starbucks (mai frecvente decât sucursalele BRD in România).

Singurul numitor comun al unei zile petrecute in Ciudad de Mexico? O poftă nebună de viață. După cum urmează:

P.S: Toate ca toate, dar probabil că mișcarea dezinvoltă din mijlocul străzii ți-a ridicat și ție o sprâncenă. Sunt cei de la Movimiento de los 400 Pueblos, care au bunul obicei de a organiza proteste ce nu pot fi trecute cu vederea, din motive evidente. In cazul de față, împotriva lui Miguel Angel Yunes. 

Pentru sunet și atmosferă poți arunca un ochi mai jos. 

Enjoy! We did.